București 08.11.2019 –  Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), trage încă un semnal de alarmă referitor la taxa clawback, taxa ce a ajuns la 26,49%, nivel total nesustenabil pentru medicamentele generice.

Producătorii de medicamente generice plătesc, nu numai o taxă injustă pentru un consum pe care nu l-au generat, ci și o taxă clawback crescută, ce ajunge la peste 37% la medicamentele cu preț accesibil. Este o situație fără precedent în spațiul Uniunii Europene, ca medicamentele generice să fie penalizate de o taxă atât de mare.

Așa cum se poate observa din graficul de mai jos, din anul 2015 taxa clawback s-a dublat, acești ani fiind pierduți pentru România, deoarece taxa a afectat capabilitățile de investiții ale producătorilor si disponibilitatea medicamentelor ieftine pentru pacientii romani.

Din 2015 și pâna în prezent au fost retrase din piață circa 3.000 de medicamente, din care peste 2.500 sunt medicamente generice, majoritatea sub 30 de RON.  Dacă nu se rezolvă problema clawback-ului, vom asista la o situație fără precedent în ceea ce privește disponibilitatea medicamentelor generice, precum și la închiderea unor linii de producție.

Producătorii de medicamente generice din România nu mai pot susține taxa clawback.

Pe lângă consecințele socio-economice, taxa clawback împreună cu politica celui mai mic preț, cresc gradul de dependență a României față de importurile de medicamente, de obicei cu prețuri mult mai mari față de medicamentele care au dispărut de pe piață.

Nu există o mai mare dovadă a lipsei de predictibilitate fiscală, decât faptul că CNAS nu pare să fie în măsură a da detalii, cu atât mai puțin a proba, corectitudinea/realitatea datelor transmise referitoare la clawback.

’’Taxa clawback, introdusă pentru prima dată în 2009 ca o măsură fiscală temporară în contextul crizei economice, este încă în vigoare după 10 ani. Această taxă, devenită nesustenabilă, atrage după sine efecte negative pentru pacienți, precum dispariția a mii de medicamente importante de pe piață, adâncindu-se astfel criza medicamentelor din România. Ajustarea bugetului de medicamente cu inflația, la nivelul anului 2018, adică 4.63% conform INS, este o masură imediată și minim necesară. Este nevoie urgentă să stăm la masa dialogului cu autoritatile competente  și avem încredere că Guvernul va identifica și implementa soluțiile necesare pentru diferențierea taxei clawback și plafonarea acesteia pentru medicamentele generice, care nu ar trebui să plătească această taxă pentru un consum pe care nu l-au generat. Declarațiile recente ale Primului Ministru Ludovic Orban, referitoare la taxa clawback, ne-au făcut să avem încredere că există voință politică pentru rezolvarea problemei taxei, pentru ca pacienții să se bucure de acces la medicamentele generice. Medicamentele generice nu trebuie penalizate, acestea împreună cu medicamentele biosimilare sunt soluții viabile pentru optimizarea bugetară, soluții ce se regăsesc implementate în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, mai puțin în România, a declarat Valentina Băicuianu, Director Executiv, APMGR.

Tabel 1. Evolutia taxei clawback T3’15-T3’19

Note pentru editori

Despre APMGR

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) -www.apmgr.org- este o organizație non-guvernamentală și indepedentă, care își propune să contribuie în mod activ la îmbunătățirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacienții români.

Companiile membre APMGR au capacități de producție în București, Târgu Mureș și Constanța unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice, de la produse antireumatice și antialergice, până la produse oncologice. Industria generică locală contribuie cu cca 1,5% la PIB, asigurând peste 8.000 de locuri de muncă. APMGR este afiliată la Medicines for Europe -www.medicinesforeurope.com- organizația reprezentativă a industriei producătoare de medicamente generice și biosimilare din Europa.

APMGR reprezintă principalele companii producătoare de medicamente generice din România: Accord Healthcare, Amring Pharmaceuticals, Alvogen, Dr. Reddy’s, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Krka, Magistra CC, Medochemie, Mylan, Sandoz, Stada, Teva, Zentiva.

Contact media : 0318604707